Lista mea de bloguri

luni, 16 decembrie 2013

PAŞAPORT PENTRU CULTURĂ

Proiect naţional iniţiat de Editura Corint în colaborare cu MEN.








Proiectul educaţional
Paşaport pentru cultură”
Regulamentul concursului




I. Prezentare generală


Proiectul Paşaport pentru cultură în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, prin decizia nr 49500/13.06.2013 se adresează elevilor din ciclurile primar şi gimnazial şi vizează dezvoltarea abilitaţilor de cooperare şi comunicare, a gustului pentru lectură, precum şi valorificarea potenţialului creativ al copiilor.
Proiectul este realizat sub forma unui concurs lunar, destinat elevilor din ciclul primar şi gimnazial şi constă într-o probă de creaţie din cadrul mai multor discipline, adecvate pentru fiecare nivel de vârstă, o activitate lunară desfăşurată în şcoala participantă şi evenimente create special pentru elevi în spaţiul reprezentativ al comunităţii locale.


II. Procedura de înscriere


1. Înscrierile pentru anul şcolar 2013-2014 încep în data de 8 octombrie 2013 şi se încheie în data de 30 mai 2014. Numărul minim de elevi dintr-o şcoală – pentru ca aceasta să poată participa la proiect – este de 20 de elevi înscrişi în concurs. Copiii înscrişi vor participa la proiect sub îndrumarea unui cadru didactic coordonator şi a cadrelor didactice implicate în proiect din fiecare şcoală. Cadrul didactic coordonator va completa fişa de încriere, va coordona activitatea din şcoală şi va transmite către asociaţie setul de informaţii lunare.






III. Desfăşurarea concursului


1. Asociaţia centralizează fişele de înscriere şi ţine legătura cu profesorul coordonator şi îi transmite în fiecare lună detalii despre tema concursului din luna respectivă.
2. Proiectul se va desfăşura, în toate şcolile participante, în perioada următorilor doi ani şcolari 2013-2014 şi 2014-2015. De la data lansării temei şi până la data activităţii desfăşurate în şcoală, elevii vor face eseurile, iar în data activităţii le vor preda cadrelor didactice care coordonează aceste activităţi.
În fiecare şcoală, cadrele didactice vor corecta lucrările până la sfârşitul fiecărei luni, vor alege cele mai bune 5 lucrări şi împreună cu câteva fotografii şi un raport de activitate, le vor trimite Asociaţiei până pe data de 5 a următoarei luni, prin poştă, pe adresa: Asociaţia Corint Pro Lectura, Str. Calea Plevnei nr. 145, cod 060012, sector 6, Bucureşti, sau pe mail pe adresa pasaportcultural@edituracorint.ro.
Comitetul de evaluare al asociaţiei va hotărî care vor fi premianţii din fiecare judeţ, la fiecare 3 luni (decembrie, martie, iunie), iar profesorii coordonatori vor fi anunţaţi telefonic.
3.Asociaţia va trimite fiecărui cadru didactic coordonator diplome de participare, iar elevii vor fi premiaţi la nivel judeţean. În fiecare judeţ se vor acorda un singur premiu întâi – 5 cărţi; un singur premiu al doilea – 4 cărţi; un singur premiu al treilea – 3 cărţi şi câte o menţiune constând într-o carte. La festivitatea de premiere, organizată în cadrul fiecărui judeţ, într-o anumită locaţie agreată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, vor participa, alături de elevi şi cadre didactice, reprezentanţi ai Asociaţiei Corint Pro Lectura şi ai MEN.
La rezultate egale, departajarea unicului premiu se va face prin tragere la sorţi, la sediul Asociaţiei, în prezenţa unui reprezentant al MEN.
Şcolile care au cele mai frumoase acţiuni organizate în şcoală, vor primi donaţii şi/sau sponsorizări în cărţi pentru dotarea bibliotecii şcolare.
În perioada 16-20 iunie, vom premia la nivel naţional lucrările elevilor, iar ele vor fi publicate în volumul editat de Asociaţia Corint Pro Lectura.
Activităţile de premiere vor fi popularizate pe site-ul Asociaţiei, pe site-ul de socializare facebook,  în presa locală şi naţională.

IV. Calendarul concursului

1. Termen de înscriere: 7 octombrie 2013 – 30 mai 2014.

2. Desfăşurarea concursului pentru fiecare lună în parte:


OCTOMBRIE – LUNA EDUCAŢIEI

Lansarea temei – 8 octombrie 2013
Tema lucrarii – Scrisoare către profesorul meu drag
Activitatea din şcoală – 21-25 octombrie 2013
- Predarea lucrarilor
- Discuţii despre rolul profesorului în educaţia elevilor
- Diverse scenete (ex. Un pedagog de şcoală nouă, I.L.Caragiale; Domnul Trandafir, Mihail Sadoveanu; Amintiri din copilărie, Ion Creangă)



NOIEMBRIE –LUNA BUNELOR MANIERE

Lansarea temei – 1 noiembrie 2013
Tema lucrarii – O întâmplare hazlie din şcoală de unde am învăţat bunele maniere
Activitatea din şcoală – 18-22 noiembrie 2013
- Predarea lucrarilor
- Discuţii despre bunele maniere
- Diverse scenete (ex. Dl Goe, I.L.Caragiale; Generala vol1-Cei mai naşpa ani din viaţa mea, James Patterson, Generala vol 2-Salvaţi-mă de aici, Generala vol 3- Cel mai mare mincinos din lume, Generala-Eu , Haios?)


DECEMBRIE – LUNA TRADIŢIILOR

Lansarea temei – 2 decembrie 2013
Tema lucrarii – Descrie tradiţiile româneşti din zona ta
Activitatea din şcoală – 16-20 decembrie 2013
- Predarea lucrarilor
- Discuţii despre tradiţii din diverse zone ale ţării
- Colinde, tradiţii din zonă


IANUARIE – LUNA ISTORIEI

Lansarea temei – 6 ianuarie 2014
Tema lucrarii – Caracterizarea lui Alexandru Ioan Cuza / Copilaria de ieri si de azi
Activitatea din şcoală – 20-14 ianuarie 2014
- Predarea lucrarilor
- Discuţii despre evenimentele istorice din luna ianuarie
-Discuţii despre evenimentele şi zilele importante din luna ianuarie (ex. 15 ianuarie - Mihai Eminescu)
- Diverse scenete (ex. Moş Ion Roată şi Unirea)


FEBRUARIE – LUNA LIMBII MATERNE

Lansarea temei – 10 februarie 2014
Tema lucrarii – Limba – comoara cea mai de preţ a unui popor
Activitatea din şcoală – 22-28 februarie 2014
- Predarea lucrarilor
- Discuţii despre Ziua limbii materne
- Discuţii despre evenimentele şi zilele importante din luna februarie
- Diverse scenete


MARTIE – LUNA MATEMATICII

Lansarea temei – 3 martie 2014
Tema lucrarii – Dacă manualul de matematică ar vorbi, ce poveşti ţi-ar spune?
Activitatea din şcoală – 21-28 martie 2014
- Predarea lucrarilor
- Discuţii despre matematică şi cum ne poate ajuta ea
- Discuţii despre evenimentele şi zilele importante din luna martie
- Diverse scenete


APRILIE – LUNA GEOGRAFIEI

Lansarea temei – 31 martie 2014
Tema lucrarii – Povestirea unei lecturi geografice
Activitatea din şcoală – 7-11 aprilie 2014
- Predarea lucrarilor
- Discuţii despre zona în care locuim
- Discuţii despre evenimentele şi zilele importante din luna aprilie
- Diverse scenete


MAI – LUNA BIOLOGIEI ŞI A ŞTIINŢELOR NATURII

Lansarea temei – 5 mai 2014
Tema lucrarii – S.O.S. Biodiversitatea!
Activitatea din şcoală – 26-30 mai 2014
- Predarea lucrarilor
- Discuţii despre animalele protejate de lege, pe cale de dispariţie, din ţara noastră; cum protejăm mediul
- Discuţii despre evenimentele şi zilele importante din luna mai
- Diverse scenete


IUNIE – LUNA COPIILOR

Lansarea temei – 30 mai 2014
Tema lucrarii – Tărâmul magic al copilăriei
Activitatea din şcoală – 9-13 iunie 2014
- Predarea lucrarilor
- Discuţii despre copilărie
- Discuţii despre evenimentele şi zilele importante din luna iunie
- Diverse scenete, desene pe asfalt, expoziţie de pictură, etc

V. Formatul lucrării
Lucrările nu trebuie să depăşească o pagină A4, redactate cu font Times New Roman 12 şi vor conţine şi datele de contact ale autorilor (nume şi prenume, şcoala, clasa, profesor coordonator)            

VI. Evenimentele în spaţiile reprezentative ale comunităţii locale
           
            Evenimentele special create pentru copii vor avea loc în diverse judeţe ale ţării şi vor exista activităţi cu tematica lunii în care se desfăşoară, concursuri, tombolă cu premii. Datele desfăşurării evenimentelor vor fi comunicate cu cel puţin 2 săptămâni înainte şi pot participa toate şcolile din zonă.



VII. Beneficii pentru cadre didactice

Cadrele didactice vor primi din partea noastră cărţi, diplome şi adeverinţe de colaborare şi de implicare în proiect. Adeverinţele de implicare în proiect le vor primi cadrele didactice care colaborează cel puţin 4 luni.

Şi noi, cei de la Liceul Teoretic Buziaş, ne-am înscris în acest proiect.
Vom reveni cu detalii!









vineri, 29 noiembrie 2013

1 Decembrie

          La sala CDI a Liceului Teoretic Buziaş, începând cu ora 12,00 s-a derulat un program de activităţi dedicate zilei de 1Decembrie.

  • Importanţa Marii Uniri - prezentare istorică cu privire la semnificaţia zilei de 1 Decembrie,  prof. Dr. Eugen Mioc;


  • Power Point despre Marea Unire din 1918, film documentar, prezentare Oana  Stanca şi Miruna Tătar din clasa a XI-a Uman 
  • Recitare creaţie proprie, poezie - Ionuţ Robert Iova, elev clasa a XII-a Uman
  • Recitări poezie patriotică
  • Intonarea căntecelor patriotice - grup coral, coordonaţi de prof. Adrian Munteanu
  • Moment muzical - elevele Oana Stanca şi Miruna Tătar din clasa a XI-a Uman 
  • Test concurs
  • Discuţii
    Multumim elevilor şi profesorilor implicaţi în activitate: prof. Lidia Lozer, Director al Liceului Teoretic Buziaş, prof. Emilia Rădulescu, Director adjunct, prof. Cristina Croitoru, responsabil comisie metodică istorie, prof. Dr. Eugen Mioc, prof. Corina Lungu, prof. Dancu vasile, prof. Adrian Munteanu, prof. Dan Gabriel, ing. Veronica Bratu-responsabil CDI.

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Ziua Educaţiei Nonformale


SIMPOZION NAŢIONAL , EDIŢIA a - IV-a, Buziaş, 25- 26 octombrie 2013

Biblioteca şcolară - spaţiu ideal de informare şi comunicare

Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Timiș- poziția TV/2480

SIMPOZION NAȚIONAL


EDIŢIA a IV-a
Buziaş, 25-26 octombrie 2013

Suntem onoraţi să vă lansăm propunerea de a participa în 25-26 octombrie 2013, la cea de-a patra ediţie a evenimentului „Biblioteca şcolară – spaţiu ideal de comunicare şi informare”, organizat de Liceul Teoretic Buziaş, prin Centrul de Documentare şi Informare, Inspectoratul Școlar al Județului Timiș, Consiliul Județean Timiș, Primăria Buziaș, în colaborare cu: Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării- Specializarea Biblioteconomie și Știința Informării, Asociaţia Bibliotecarilor din România- Filiala Timiș.

Tematica lucrărilor

1. Tehnici pedagogice de instruire a elevilor prin intermediul bibliotecii;
2. Monografia bibliotecii școlare;
3. Servicii şi proiecte inovative de promovare a culturii locale, iniţiate în parteneriat;
4. Comunicare şi educaţie interculturală prin: literatură, artă, limbă. Cunoaștere interculturală;
5. Proiecte Comenius. Platforma eTwinning. Schimb de bune practici;
6. Observaţii profesionale privind organizarea şi funcţionarea bibliotecilor şcolare, CDI-urilor şi secţiilor pentru copii şi tineret ale bibliotecilor publice;

Se pot aborda subiecte din domenii variate: biblioteconomie, ştiinţele informării, comunicare, pedagogie, didactică, asistenţă socială, studii culturale etc., într-o abordare interdisciplinară, în conexiune cu tematica propusă.
Pot trimite lucrări: specialişti în domeniile menţionate, cadre didactice, bibliotecari, documentarişti, elevi și studenți etc.
Lucrările vor fi publicate în volum, la o editură acreditată CNCS.




Date (termene limită) importante
11.10.2013. Înscrierea participanţilor. Trimiterea taxei de participare și a formularului de înregistrare
Notificarea acceptului de participare va fi primită în maximum trei zile de la înscriere, prin e-mail.
25.10.2013. Desfăşurarea lucrărilor Conferinţei.
26.10.2013. Vizită la obiective turistice şi culturale din Buziaş şi împrejurimi.
15.12.2012: Trimiterea lucrărilor in-extenso (1400-3000 de cuvinte): abstract în română şi o limbă de circulaţie internaţională, cuvinte-cheie, referinţe bibliografice.


Taxă de participare: 30 lei
Fără taxă de participare = Elevii și studenții

Poate fi achitată:
în contul: LICEUL TEORETIC BUZIAŞ. Str. Principală nr. 19 A, Buziaş, Jud. Timiş.
Cod fiscal 2502496.
CONT: RO39TREZ6265004XXX000026 – TREZORERIA BUZIAŞ


Oportunităţi de cazare
Clubul Copiilor Buziaş (15 lei/noapte, cameră dublă), în limita a 25 de locuri disponibile;

FORMULAR DE ÎNREGISTRARE
Vă rugăm să completaţi datele de mai jos şi să le trimiteţi la adresa:
cdibuzias@gmail.com , conferintabuzias@gmail.com

Participant
Numele şi prenumele:
Funcţia (titlul academic):
Afiliere profesională, instituţia, departamentul, catedra:
Adresa poştală de contact:
Telefon: personal / serviciu
E-mail:
Rezervare pentru cazare: (perioada, locaţia)
Cu lucrare __ / Fără lucrare__

Detalii asupra prezentării (pentru participanţii cu lucrare)
Autor(i): Prenume Nume
Titlu:
Abstract (300 cuvinte, în română):
Cuvinte-cheie:

Timp de prezentare a lucrării: 10 minute.

Textul lucrării finale va fi redactat până în 15 decembrie 2013, după următoarele indicaţii:

Titlu (cu majuscule, font Times New Roman, bold, 14 pt, centrat)
1 rând liber
Autori: prenume nume, (Times New Roman, bold, 12 pt, centrat)
Afiliere: (Times New Roman, normal, 12 pt, centrat)
Aderesă e-mail (Times New Roman, normal, 12 pt, centrat)
2 rânduri libere
Abstract (în limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională, Times New Roman, 11pt., italic, aprox. 300 de cuvinte)
Cuvinte-cheie: 2-3 descriptori.
1 rând liber
Textul lucrării: cu figuri, tabele, note de subsol şi bibliografie: Times New Roman, 12pt, justified, primul rând din paragraf 0,5 cm, justified, single. Aldinele (= bold) se întrebuinţează exclusiv la scrierea titlurilor şi a subtitlurilor; sublinierea (= underline) nu se foloseşte deloc.


Persoane de contact:
Veronica BRATU, CDI Buziaş
TEL. 0740 603 997 ; e-mail: cdibuzias@gmail.com





Vă aşteptăm cu drag!

marți, 16 iulie 2013

Creații literare premiate în cadrul concursului ”COPILĂRIA S-A NĂSCUT LA SAT”, Ediția a II-a, Buziaș, iunie 2013

premiul I, Andreea Elisa ROFF, 
elevă -  Liceul Teoretic ”Avram Iancu” Cluj-Napoca  


Pune-ţi, copile, capul pe pernă,

Te-așteaptă vise, prunc adormit,
În vise viaţa este eternă,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.
         (Adrian Păunescu- ,,Leagan pentru toata copilăria”) 



Pe vremea când încă nu mă înfruptam cu lăcomie din savoarea festinelor intelectuale, ci doar îndrăzneam să deschid Amintirile lui Creangă, pe vremea când torturam capete de păpuși și nu stilouri cu penițele îndoite și mă prefăceam că înăuntrul fiecărei cireșe se ascunde un sâmbure ce poartă în el o povestea… atunci, reveria, imaginația și senzația de zbor erau pe gratis. Era pe gratis și boarea ce purta în ea glasuri dragi mie: glasul bunicii care nu contenea să-mi spună povești, glasul bunicului care-mi tot recita Luceafărul și glasul amândurora când jucau împreună piesele lui Caragiale, spre binedispunerea întregii familii și mai ales a mea. Decorul, cu acei pereți gata să cadă oricând, cu țiglele sparte și absente pe alocuri, cu iarba culcată, necosită și cu un Hristos pe cruce în fața casei teșea firul nuvelelor slaviciene, pe care bunica obișnuia să mi le spună doar de sărbători când făceam împreună inelușe din aluat. Și, cu toate că ale mele eșuau de cele mai multe ori (de fapt, tot timpul!) bunica gusta din ele mereu și se perpelea, zâmbind și dăruindu-mi și mie dintr-ale ei (care, evident, erau cu mult mai bune…)
Aș prefera să mă rătăcesc ca până acum, în grădina bunicilor, cea prea plină de flori și prea goală de legume, să mă rătăcesc printre mormanele de păpădii și margarete. Să mă rătăcesc între privirile atâtor vrăbii, mierle și ciocănitori și - mai presus de toate - să mă rătăcesc în anii copilăriei mele. Să nu mai ies vreodată din labirintul lor, veșnic vesel și colorat, în armonii de veșnică primăvară. Dar unde v-ați dus cu toatele? Unde v-ați dus, vrăbii de-altădată, ce ciripeați pe pervazul geamului meu în diminețile proaspete de primăvară? Unde v-ați dus, ciocănitori care odinioară-mi sculptați numele pe copaci și mă simțeam în mijlocul vostru ca în sânul lui Avraam? Unde v-ați dus, ceruri cu norii în forme de jucării și de fețe zâmbitoare? Unde te-ai dus tu lume a creației mele supreme? Unde? …
Arta mea, creația mea... copilul meu (cum îmi place să o numesc) mă seacă. Mă soarbe. Și se înfruptă din autenticitatea mea. Se hrănește cu autenticitate, dar păstrează ceva din aburul acelei veșnice singure, vesele și nevinovate. De răscruce nu mi-e teamă. Căci m-aș fărâmița și aș călca pe trei cărări deodată: aș alerga spre sănătate, spre muzică și  - desigur -  aș alerga până în centrul pământului (unde, cândva, îmi imaginam că se află o lume de jeleu în care locuiau troli și prințese) spre copilărie. Copilăria, ca definiție pentru mine - ar fi singura instituție supremă pe care am reușit vreodată să o birui. Dar am pierdut-o apoi și pe asta.
Și, încercând să nu cresc, într-o lume aparținând doar oamenilor mari, m-am hrănit cu ie, cu poale, catrințe și opinci. M-am hrănit o copilărie întreagă cu tradiția românească. (Și de ce să mint acum?) Bunica m-a hrănit! Ea mi-a pus la brâu catrință și mi-a strâns-o cu șnur roșu, galben și albastru. Mi-a pus o năfrămuță în cap și mi-a croșetat papucei. Mi-a inspirat gustul românesc de acasă pe care toată viață și-a dorit să-l ducă mai departe prin mâinile nepoților. Spunea mereu aceleași cuvinte: Asta e tot ce avem noi de peste timp, și tot ce putem duce mai departe peste timp.
Puteam să mor în miros îmbietor de flori de măr și liliac, meditând la fascinația orizontului nemărginit care se împrăștia din curtea bunicilor către întreg satul. Mai apoi s-a răspândit și la oraș. Și acolo a rămas și astazi... Fiindcă mi-a plăcut mai mult mondenitatea și urbanismul. Îmi doream de mult să mor în universul satului acela, acolo unde se țesea frumos o poveste de viață; de fapt, mai multe povești de viață care azi au apus, căci mai trăiesc acolo abia 3 suflete. Universul acela în care mă regăseam. Și mă regăsesc și azi, însă tot mai greu mă reidentific... Odinioară, semănam zâmbete în fiecare zi, acolo unde mulți își cerneau lacrimile în palmele mult prea mici pe atunci pentru atâtea problem. Le transformam apoi cu ușurință în pulbere de veselie - licoare veșnic vie -  și așa îmi făuream pretutindeni un „acasa” din zâmbete. Un „acasa” puternic și afectiv... nu cum erau casele purcelușilor din coșul cu povești al bunicilor pe care mi-l imaginam a fi ca un cofraj în care își cuibărea fiecare poveste personajele ei și unde Albă-ca-Zăpada putea povesti cu Cenușăreasa, iar Scufița Roșie se împrietenea cu cei 7 pitici.
Crescând în mijlocul acelorași meri înfloriți, dar bătrâni și sub liliacul tare, mirositor, m-am bucurat să fiu în jurul celor care au știut să mă iubească frumos: foaia, cerneala, pianul și florile de măr. Și, deși n-am avut un învățător pentru toate, am învățat de la toate. Soarele mi-a arătat că și printr-o pădure extrem de deasă, el poate pătrunde. Și mai mult de atât, se poate face simțit chiar și în timpul unei eclipse, căci dragostea lui pe pământ nu se rezumă la o cantitate netă de lumină, ci la o cantitate infinită de iubirea… Mi s-a demonstrat apoi că până și prin nouri joacă  lună iar natura mi-a demonstrat că și împotrivă lui Dumnezeu ea se poate opune - oprind cataclismele - tot din dragostea ei pentru noi.
Dar acolo unde Soarele și Luna sunt doar niște obiecte cerești trase de funii la ore stabilite, acolo poveștile se pierd în stropii de ploaie ce spală mințile tuturor copiilor -  ajung să se piardă în device-urile computerului și încetează să viseze la tot ce le-ar putea inspira ploaia. Poate sunt singură din Univers care chiar acum mă mai întreb... Unde ești copilărie, cu pădurea ta cu tot?
Mama te leagană, veghează tata,

Somnul ţi-l apară ochi părinteşti,
Dormi şi visează că lumea-i gata

Şi te asteaptă numai să creşti.

       (Adrian Păunescu- ,,Leagăn pentru toată copilăria”)



  


Premiul sprecial, Spânu-Ferencz Fabian 
elev Colegiul ”C.D.Loga ” din Timișoara


Curiozitatea
                                                                                            

Băgăreţ din cale-afară,
Caută-n lumea largă,
Înţelesul ce stă ascuns,
După întrebările de nepătruns.



Cu ochii sclipitori,
Mari şi pătrunzători,
Cercetează noua lume,
La început în brume.



Cu imaginaţia în floare
Plină de gânduri trecătoare,
Pune cap la cap
Piesele de dezlegat.



Copilul din poveste
                                                                                                                          

A fost odată
Şi mai este,
Copilul din poveste.

Eroul lumii lui,
Cu puteri nelimitate,
Dă frâu dornicului
Gând de curiozitate.

Plin de energie,
Ce se emană pretutindeni,
Dărâmă orice trufie,
A duşmanului pinteni.

Orice monstru de apare,
Ce ca zid îi stă în cale,
Riscă să se prăvale
Sub a arcului cătare.

Arc străbun, mistic,
Numai de copii ştiut,
Renăscut la fiecare puternic
Firav copil avut.

Acţionat de aventura
Vieţi înşelătoare,
Ce se întinde întruna,
În infinita zare.

Glasul de războinic,
Smorcăitul primei lupte,
Azvârlă dornic înainte,
Armate cutremătoare.

Cu fiecare lucru învăţat,
Cucereşte tărâmul
De necunoscut îmbrăcat,
Modelând copilul.

La final,
Când adult devine,
Se retrage împlinit,
Obosit de vitejie.



  



premiul I , Nedelcu Diana
elevă - Liceul Teoretic Buzias



Cum e să fii copil?

           De când am fost mică şi până în prezent am tot învăţat cum să fiu din ce în ce mai matură, cum să fiu adult, cum să am principii şi cum să fiu responsabilă.  Am tot învăţat că viitorul trebuie să fie principala mea preocupare şi că tot ce fac trebuie să fie raportat la viitor. Am auzit şi că trebuie să fiu serioasă, minuţioasă, punctuală şi, cel mai important, “om mare”.  Dintre toţi cei care m-au sfătuit şi ghidat, unul singur nu mi-a spus ceea ce am aflat de curând: sufletul unui om trebuie să rămână copil, chiar dacă viaţa îl transformă într-un bătrân înţelept.
            Cine nu-şi mai aminteşte cum era când încă copilărea? Îmi petreceam copilăria grăbindu-mă să mă maturizez, iar în momentul în care m-am izbit de maturitate m-am întors cu faţa spre copilărie….însa aceasta e prea departe ca să o mai pot savura aşa cum puteam odată.  Apoi am început să trăiesc realitatea, pe care, când eram copil, mi-o imaginam plină de savoare şi dreptate, plină de succes şi răbdare; în fond, credeam că v-a fi un joc. Şi nu mai sper, nu mai cred în ce credeam atunci, nu mai visez cu ochii deschişi. Nu mai fac doar lucruri care imi plac, ci imi ocup mare parte din timp facând lucruri care nu-mi plac, dar pe care sunt nevoită să le fac ca să nu dezamăgesc lumea. Nu mai sunt spontană. Nu mă învinuiesc pe mine, ci pe cei din jurul meu pentru că am crescut aşa de repede.. Când eram copil însă, eram recunoscătoare pentru orice: îngheţată, prieteni, flori, cer, apă, cărţi. Orice zbura şi ce nu zbura. De pildă, eu nu m-am supărat niciodată pe Dumnezeu că a creat păianjenul, ci i-am mulţumit că nu i-a dat aripi. Mă bucuram pentru orice şi trăiam din plin orice. Cu fiecare pas pe care îl făceam spre şcoală mă simţeam mai aproape de locul în care marea şi cerul se întâlnesc, mai aproape de capătul curcubeului. Îmi controlam fiecare mişcare când eram în clasă şi eram cuminte şi respectuoasă cu profesorii, bătrânii şi cu părinţii, dar când începea ploaia şi mă lăsa mama să mă duc în mijlocul ei ca să mă pot bucura de ea, îmi pierdeam controlul. Iubeam ploaia, nu doar pentru că puteam să dansez în mijlocul ei, ci şi pentru că picăturile de apă îmi mângâiau pielea fină , iar eu le consideram o dovadă plauzibilă că în cer există o altă lume şi că toţi venim de acolo şi ne întoarcem tot acolo. Adoram mirosul de iarbă proaspăt cosită de bunici dis-de-dimineată, când o aşteptam pe bunica în curte să-mi aducă legume din gradină. Iubeam animalele la superlativ, şi nu exista o zi în care să nu duc găinile la plimbare prin sat şi să le arăt diverse obiective turistice precum fântâna de unde tot satul lua apă sau locul unde mă jucam cu mingea.
Da, am crescut şi la sat, şi le-am mulţumit parinţilor mei că m-au lăsat şi în grija bunicilor, deoarece viaţa la sat a însemnat ,pentru mine, o mare lecţie de viaţă. Acolo am învăţat cum trebuie să fie un om: harnic, sârguincios, perseverent şi recunoscător. Am invăţat că pe primul loc în clasamentul celor mai importante lucruri din viaţă este sănătatea sau stilul de viaţă sănătos. Am invăţat că nu voi primi întotdeauna ce îmi doresc, dar dacă încerc, măcar, voi primi ceea ce-mi trebuie. Am fost exact cum trebuia să fie un copil: imatură, visătoare, timidă, actriţă. Inventam cele mai fictive poveşti pe care cineva le-ar fi auzit, în speranţa că cineva mă credea şi intra în jocul meu. Chiar şi când eram la şcoală în clasele primare, adormeam doar dacă mi se citea o poveste. Nu imi păsa dacă mă certa cineva, iar dacă doream să fac ceva cu orice preţ, făceam! Mă jucam neîncetat, vorbeam neîncetat, visam neîncetat şi citeam! Da, citeam tot ce prindeam, chiar dacă nu inţelegeam unele cuvinte. Mă bucuram cu adevărat de soare şi de mângaierea caldă a verii, îmi plăcea iarna (chiar dacă îmi era frică sa merg la şcoală că să nu fiu bulgarită de copii mai mari care mă aşteptau în curtea şcolii şi care mă vedeau ca pe o ţintă vie), îmi plăcea mirosul primăverii, dar cel mai mult iubeam toamna. Acum se intâmplau cele mai grozave lucruri: începea şcoala, se făceau strugurii, era cald înca şi ploua mult. Fiecare lucru nou pe care îl aflam însemna o reconfigurare a tot ce ştiam până atunci despre viaţă. Reluam fiecare lucru şi-l analizam şi nu ieşea nimic, decât un haos total. Nu înţelegeam că timpul e scurt şi îmi doream şi eu să cresc ca să pot face “mai multe lucruri” sau lucruri pe care nu le puteam face atunci. Şi la ce bun? Acum sunt mare şi nu fac nimic diferit, fac lucrurile doar dintr-o altă perspectivă.
                Respir, mănânc, învăţ şi trăiesc altfel. Acum înţeleg cât de important este să mai fiu copil, măcar pentru câteva minute, zilnic, şi cât de important este să nu uit că timpul e pretenţios şi scurt şi că nu-mi acceptă toate plânsetele deşarte. Am ocazia, acum că am discernământ, să învăţ alţii copii rostul vieţii şi al copilăriei, şi, mai important, cum e să fii copil.


premiul special pentru originaliate, Alexandru VĂCARIU / Bolul cu orez
elev - Liceul de Arte Plastice Timișoara

premiul special, Ana CRĂCIUN/ Unde am ascuns copilăria
elevă - Colegiul Național ”Roman -Vodă” din Roman

 premiul special, Dan Alexandru POPOVICI / Satul -leagăn al copiăriei
elev - Liceul Teoretic Recaș

premiul I, Ada RĂDESCU/ Apusul ne poartă numele
elevă - Școala Gimnazială Nr.19 ”Avram Iancu ” din Timișoara

premiul I, Constantin Nicolae JURA/ Prima dată e mai greu
elev - Liceul Teoretic Recaș

    Alte premii și mențiuni...
Maria -Diana POPESCU/ Copilăria satul și eternitatea
elevă - Școala Gimnazială Nr.19 ”Avram Iancu ” din Timișoara 

Mara ILE/ Ce este copilăria
elevă - Școala Gimnazială Nr.19 ”Avram Iancu ” din Timișoara 

Cristian-Alexandru HINȚ/Să ții minte...
elev - Școala Gimnazială Nr.19 ”Avram Iancu ” din Timișoara 

Alexandra-Viorica STATE/Vis de copilLiceul  Construcții căi ferate Fetești, jud. Ialomița

Daiana-Georgeta PAVEN, Liceul Teoretic Recaș

Ema MĂGERUȘAN, Liceul teoretic Buziaș

Alexandra CODÂRLĂ , Liceul Teoretic Buziaș

Estera CONSTANTIN, Liceul Teoretic Buziaș

Oana Isabelle BEJINARU, Liceul ”Ștefan Procopiu” , Vaslui

Laura TRANCOTĂ, Liceul de Arte Plastice Timișoara

Monica SMILIE, Liceul de Arte Plastice Timișoara

Larisa cristina SZEL, Liceul De Arte Plastice Timișoara

Alma GYOVAI, Liceul de Arte Plastice Timișoara

Alexandra CHIORIU, Liceul de Arte Plastice Timișoara

Miruna BASARABĂLiceul de Arte Plastice Timișoara

Mariana Luciana SALAVAT, Liceul Tehnologic Turceni, jud. Gorj

Loredana LUPU, Liceul Tehnologic Turceni, jud. Gorj



FELICITĂRI  și MULȚUMIRI  profesorilor coordonatori

miercuri, 12 iunie 2013

Elevii nominalizați la premiile concursului de desene


           În această listă se regăsesc elevii cu cele mai bune lucrari, punctajele lor sunt foarte asemănătoare, de aceea îi considerăm pe toți niște câștigători: FELICITĂRI !
  • Maria Iordache - clasa aV-a C, Liceul Tehnologic Turceni, jud. Gorj
  • Cristian Florin Iusanu - clasa a V-a C, Școala Gimnazială Nr. 1, Bocșa, jud. Caraș-Severin
  • Maria Serena Diaconescu - clasa aV-a Liceul de Arte Plastice ” Nicolae Tonitza ” București
  • Andreea Chiriac- clasa a VI-a , Școala Gimnazială Blăgești, jud. Vaslui
  • Larisa Alexandra Blenderiuc- clasa a VII-a , Liceul ”Ștefan Procopiu” Vaslui
  • Andreea Maria Sava - clasa a VII-a , Liceul ”Ștefan Procopiu” Vaslui
  • Cristina Ulea - clasa a V-a A, Școala Gimnazială ” George Enescu” Moinești, jud. Bacău
  • Lorenzo Ședlak - clasa a V-a D, Școala Gimnazială Nr. 1, Bocșa, jud. Caraș-Severin
  • Ingrid Ondu - clasa a V-a A, Școala Gimnazială ” George Enescu” Moinești, jud. Bacău
  • Ioana Melnic - clasa aV-a Liceul de Arte Plastice ” Nicolae Tonitza ” București
  • Maria Dima - clasa a V-a Liceul de Arte Plastice ” Nicolae Tonitza ” București
  • Ioana Dimosthenous -clasa a V-a Liceul de Arte Plastice ” Nicolae Tonitza ” București
  • Maria Cimponeri - clasa a VI-a D, Școala Gimnazială Nr. 1, Bocșa, jud. Caraș-Severin
  • Daiana Atănăsoaie - clasa aVII-a Liceul Tehnologic ” Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, jud. Botoșani
  • Roberta Barth - clasa aVII-a , Liceul Teoretic Buziaș, jud. Timiș
etc...

          De asemenea toate lucrările selectate pentru a participa la jurizare sunt foarte frumoase, mulțumim :  elevilor că au această pasiune, profesorilor coordonatori pentru că îi sprijină, iar noi  le dorim VACANȚĂ PLĂCUTĂ!, și mai ales să nu uite că sunt copii.

organizatorii,



26 un număr câștigător în cadrul Concursului Național ” Copilăria s-a născut la sat”, secțiunea desene, ediția a II-a, Buziaș, iunie 2013

        În urma votării și pe blog, lucrarea cu nr. 26 a ieșit câștigătoare. Titlul lucrării :COPILĂRIA -TĂRÂMUL VISURILOR MELE„  iar mica pictoriță este MARIA IORDACHE, elevă în clasa a V-a C la Liceul Tehnologic Turceni, jud. Gorj, coordonator d-na MARGARETA VLADU.

FELICITĂRI!

marți, 4 iunie 2013

CONCURS NAȚIONAL DE CREAȚIE ” Copilăria s-a născut la sat” Ediția a II-a, Buziaș, iunie 2013

      Fiecarei lucrări selectate i s-a atribuit un număr, prin urmare vă rugam să ne ajutați să le jurizăm.
Așteptăm opiniile dumeavoastra.
Vă mulțumim!, organizatorii
 1
2
 3
 4
5
6

7

8
9


10

12
11

38

37

42

41

39
15
43
45

44
46

47

13
14

33
34

16

36

17




18




19

20

21

22

23

24

25

26

27

28



29


30

31

32




 48